Stiri

Archive for 2020

Piata de carbon europeana, 19.08.2020

Revenirea pretului certificatului EUA

Certificatul EUA a crescut cu 3% luni 17.08 și cu 1% marți, 18.08, inchizand marti la 26.55 euro pe bursa ICE ECX din Londra. S-a putut observa, in acese zile, un sprijin puternic la 25 euro, mai ales printr-o cerere speculativa, care a condus prețul spre o revenire pe termen scurt.

Cu toate acestea, in aceasta lună s-au observat îngrijorări economice mai mari, precum si piețe de energie mai slabe, iar oferta de certificate la licitatii a fost redusa la jumatate.

UE finanteaza companie ArcelorMittal cu 13,8 milioane de euro într-un proiect de captare CO2

UE a acordat 13,8 milioane de euro unui proiect care vizează implementarea unor tehnologii avansate de captare a carbonului la instalațiile din Belgia ale producătorului de oțel ArcelorMittal și depozitarea emisiilor în Marea Nordului.

Firmele germane riscă „dubla povară” din partea Schemei EU-ETS și a sistemului național

Peste 900 de instalații din Germania acoperite de Schema europeana EU-ETS  se confruntă cu o reducere a lichidității în urma lansării sistemului național de comercializare a emisiilor (nEHS), ce va functiona incepand cu anul viitor. Conform analistilor, cele două scheme vor impune o „dublă povară” care nu poate fi compensată pe termen scurt, ci doar după un an și jumătate.

Spania confirmă închiderea instalatiilor electrice pe cărbune, de 1,2 GW până în 2022

Guvernul spaniol a aprobat in luna august închiderea altor trei centrale electrice pe cărbune până în 2022, reducând în continuare capacitatea de cărbune a acestei țări, fiind de altfel în continuă scădere în ultimele luni.

UE și Elveția vor conecta platformele de comercializare a emisiilor din luna septembrie

O uniune planificată a piețelor de carbon din UE și Elveția va fi operațională din septembrie, conform declaratiei Comisiei Europene, oferind companiilor cresterea numarului potențialilor parteneri privind comercializarea emisiilor de CO2.

Sursa: Carbon Pulse, Londra și Euractiv, Bruxelles

For English, please press here.

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 – 07.07.2020

Pretul certificatului EUA a ajuns aproape de 30 euro ca urmare a achizitiilor speculative

Tranzactiile cu certificatele EUA s-au inchis la 29,39 euro marți seara, 7 iulie, la bursa ICE ECX din Londra. Pretul a atins cele mai mari valori din acest an, crescand cu aproximativ 50% de la începutul lunii martie, ca urmare a actiunilor de cumparare ale speculatorilor, ce au condus la un rezultat puternic al licitațiilor curente.

Mai mulți miniștri ai mediului din UE susțin majorarea obiectivului de emisii pentru 2030

Mai mulți miniștri ai mediului din UE si-au aratat in decursul lunii trecute sustinerea obiectivului de reducere a emisiilor de CO2 pentru 2030 la nivelul UE la 55%, sub nivelurile din 1990, unele țări dorind chiar să crească ambiția blocului european în continuare.

Viitoarea președinție germană a Consiliului de Ministri UE va menține în ordinea de zi politica climatica și piața de carbon a blocului,  încurajand acordurile dintre națiunile UE cu privire la un nivel de ambiție îmbunătățit pentru 2030.

Cancelarul german, Angela Merkel, a aprobat propunerea Comisiei Europene de a ridica obiectivul de reducere a gazelor cu efect de seră pentru 2030, între 50 și 55%. Mai mult, președintele francez, Emmanuel Macron, va prezenta în septembrie o nouă legislație climatică bazată pe propunerile consultatiei publice și va impulsiona ambiția reducerilor de emisii de CO2 la nivelul UE.

Creștere globală a emisiilor din energie în anul 2019, conform BP

Emisiile globale de CO2 provenite din consumul de energie au crescut cu 0,5% în 2019, mai putin fata de anul 2018, cand cresterea a fost de 2,1%, se arata in  Raportul anual privind energia, publicat in 17 iunie 2020 de catre BP, unul din jucatorii majori de pe piata petroliera.

Sursa: Carbon Pulse, Thomson Reuters, Londra

For English, please press here.

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 – 02.06.2020

Preschimbarea drepturilor restante din certificate CER in certificate EUA

Am sesizat, in ultimul timp, ca destul de multi operatori romani din Schema europeana de tranzactionare a emisiilor cu efect de sera EU ETS nu au folosit oportunitatea preschimbarii drepturilor restante, pe care le au in contul din Registrul de emisii, din certificate CER in certificate EUA.

In conformitate cu Regulamentul UE nr. 1123/2013 al Comisiei privind determinarea dreptului la credite internationale in temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European si a Consiliului,  instalatiile din Romania mai vechi de 2012 au dreptul ca 11% din alocarea totala 2008 – 2012 sa preschimbe certificate CER in certificate EUA sau 4,5% pentru instalatiile nou intrate si aviatie. Aceste drepturi sunt calculate  automat de softul Registrului si afisate in contul Dvs. din Registru.

Va reamintim ca dreptul de preschimbare expira la 30 aprilie 2021, data conformarii fazei III EU ETS, detinerea certificatelor CER si transformarea acestora in certificate EUA nemaifiind permisa in faza IV 2021-2030.

Asadar, va recomandam sa va verificati contul din registru si daca mai aveti drepturi restante sa realizati, in curand, aceasta operatiune care nu presupune niciun efort financiar din partea Dvs., ci mai ales ar putea fi generator de sume substantiale “cash” pentru compania Dvs in aceasta perioada dificila.

Pretul certificatului EUA la bursa de la Londra ICE ECX s-a inchis, ieri, 01.06.2020, la 20,97 euro/tCO2.

Pentru informatii suplimentare referitoare la procedura de tranzactionare privind preschimbarea certificatelor CER in certificate EUA sau alte operatiuni de trading, va rugam sa ne contactati pe adresa: info@carbonexpert.ro sau 0744760710.

Sursa: Carbon Expert & Bloomberg

For English, please press here.

 

 

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 12.05.2020

Ajutor de stat pentru compensarea costurilor generate de emisiile de CO2

Comisia Europeană a aprobat luni, 11.05.2020, o solicitare de ajutor de stat din partea României pentru a compensa parțial industriile cu consum energetic si costuri mai mari de energie electrică determinate, in parte, de costurile indirecte din emisiile de CO2, aflate in Schema europeana de tranzactionare a emisiilor de CO2 EU ETS. Schema de ajutor de stat va acoperi perioada 2019-2020, cu un buget provizoriu de aproximativ 291 milioane € (1.397 milioane lei).

Acest lucru face ca România să fie cea de-a 13-a națiune din UE care isi compenseaza costurile indirecte din emisiile de CO2. In prezent, nu exista un sistem armonizat la nivelul UE privind compensarea acestor cosuri indirecte, fiind necesara respectarea liniilor directoare privind ajutoarele de stat din cele 27 de națiuni europene.

Neconformarea in cadrul EU ETS a crescut simtitor în 2019

Peste 300 de instalații poluatoare și companii aeriene nu și-au îndeplinit obligațiile de conformare si nu au predat certificate de carbon conform emisiilor verificate din 2019, în temeiul legislatiei EU ETS, potrivit datelor publicate luni, 4 mai 2020, de Comisia Europeană, imediat dupa inchiderea termenuluide conformare din 30 aprilie 2020. Rata de nerespectare a obligatiilor de conformare a crescut la nivelul UE cu aproape 50% față de anul trecut.

UE a decis să retragă 332,5 milioane tone certificate de carbon din EU ETS

UE va retrage 332,5 milioane de certificate EUA din circulație în urmatorul an, incepand cu 1 septembrie 2020, a anunțat Comisia Europeană vineri, 8 mai 2020. Certificatele vor fi plasate în rezerva de stabilitate a pieței (MSR). Acest număr este în scădere de la cele 397 milioane retrase pana în prezent, dar reprezintă 24% din numărul total de certificate în circulație (TNAC).

Pretul EUA rămâne în jurul valorii de 19 € în lipsa forțelor motrice

Prețul certificatului european de carbon, EUA,  s-a relaxat luni, 11 mai 2020, in jurul valorii de 19 EUR ca urmare a unei lichiditati scazute si a existentei unor forte de influenta antagonice atat de crestere, cat si de scadere.

Săptămâna trecută, certificatul de CO2 a cunoscut in medie o usoara crestere de  0,38 EUR si a închis vineri, 8 mai, la 19,35 EUR (+ 2,00%). Volumele tranzacționate au scăzut usor în comparație cu săptămâna precedentă, la 93,7 milioane tCO2 față de 107,9 milioane tCO2 la bursa ICE ECX din Londra.

Screenshot 2020-05-12 at 06.42.54

Sursa: Carbon Pulse si ClearBlueMarkets, Londra

For English, please press here.

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Hristos a inviat!

Fie ca lumina vie a Sfintelor Sarbatori de Paste sa va inunde sufletele cu multumire, bunatate, recunostinta si fericire!

Prin victoria vietii asupra mortii, Iisus ne da si astazi, dupa 2000 de ani, speranta izbanzii.
Fie ca aceasta Sarbatoare Pascala sa va umple casele cu pace, speranta si bucurie!

Hristos a inviat!

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 07.04.2020

Emisiile de CO2 au scăzut în Europa cu 8,7% în 2019

Emisiile de gaze cu efect de seră reglementate pe piața de carbon EU ETS au scăzut cu 8,7% anul trecut, au arătat datele preliminare ale Comisiei Europene, realizate de analiștii de la Refinitiv.

Aproximativ 45% din emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii Europene sunt cuprinse in Schema de comercializare a emisiilor de CO2  – EU ETS. Conform datelor Refinitiv, emisiile instalatiilor staționare reglementate de sistem, incluzand centralele electrice și fabricile poluatoare, au totalizat 1,536 miliarde de tone CO2e, în scădere cu 8,7% față de anul precedent.

Scăderea s-a datorat, în mare măsură, diminuarii emisiilor generate de productia de energie electrica, ca urmare a inlocuirii productiei pe cărbune cu alte surse de energie, precum gazul și energia regenerabilă (eoliană și solară, in principal).

Un studiu ONU publicat în noiembrie 2019 a arătat că, dacă emisiile de CO2 ar scadea cu 7,6% anual, la nivel global, obiectivele acordului de la Paris ar putea fi atinse. Cu toate acestea, estimările privind reducerea emisiilor de CO2, la nivel international, determinate de criza actuala cauzata de Corona virus sunt doar de 5%. Spre comparatie, criza economica din 2009 a determinat o reducere de 1,5%.

Pretul CO2 in crestere

Luni, 06.04, pretul certificatului EUA a cunoscut o crestere cu 2,50 euro,  depasind pragul de 20 de euro, pe fondul semnalelor pozitive de scadere a cazurilor de coronavirus, chiar dacă prețurile petrolului au scăzut.

Saptamana trecuta, pretul certificatului EUA decembrie 2020 a crescut cu 1,57 euro și a închis vineri, 03.04, la 17,96 EUR (+ 9,58%). Volumele tranzacționate au scăzut în comparație cu săptămâna precedentă, cu 115,5Mt CO2 față de 167,6Mt, conform contractelor incheiatela bursa ICE ECX de la Londra.

Sursa: Reuters Point Carbon și ClearBlueMarkets, Londra

For English, please press here.

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 31.03.2020

Pretul certificatului de CO2 a incheiat sedinta de tranzactionare de ieri, 30.03.2020 la 17,06 euro/EUA (Dec-20) in crestere cu 4,09% fata de pretul de inchidere de vineri, 27.03.2020, la bursa ICE ECX din Londra.

Saptamana trecuta, pretul EUA Dec-20 a cunoscut o usoara crestere de 1,74%, inchizand vineri la 16,39 euro/EUA.  Volumele tranzacționate au scăzut semnificativ față de săptămâna precedentă, la 167,6 MtCO2 față de 278,2Mt, conform contractelor incheiate pe ICE. Contractele pe optiuni au crescut, insa, cu 16,1 Mt, ajungand  la un total de 889,8 Mt CO2 in saptamana 12.

Nicio amanare a termenului de conformare

Comisia Europeana a anuntat joi, 26,03.2020, ca nu va acorda nicio amanare privind termenul de conformare al instalatiilor poluatoare, acesta ramanand 30.04.2020.

Cu toate acestea, ne asteptam la o posibila scadere a preturilor in aceasta saptamana, ca urmare a fundamentelor economice slabe si a raspandirii, in continuare, a virusului COVID-19.

Screenshot 2020-03-30 at 20.19.21

Sursa: Comisia Europeana, Bruxelles si ClearBlueMarkets, 2020

For English, please press here.

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 24.03.2020

Săptămâna trecută, prețul certificatului EUA a cunoscut o scadere istorica din ultimul an si jumatate, de 27% , inchizand ieri, 23.03.2020 la 15,54 Euro/EUA la bursa ICE ECX din Londra.

Măsurile de carantină, restricțiile de călătorie și închiderea afacerilor, cauzate de pandemia COVID-19, au crescut semnificativ în întreaga UE și vor persista, cel mai probabil, în următoarele săptămâni. Toate acestea au determinat reduceri semnificative ale emisiilor de CO2 pe piața UE, ceea ce a făcut ca presiunea de vânzare să crească agresiv, cu mult peste cererea de pe piață.

Screenshot 2020-03-23 at 19.48.29

Statele UE si Marea Britanie au distribuit 8,5 milioane de alocari gratuite pentru 2020

Statele membre ale UE și Marea Britanie au acordat 8,5 milioane certificate EUA gratuite emițătorilor industriali în ultimele două săptămâni, conform datelor actualizate publicate vineri, 20.03.2020, de Comisia Europeană.

Germania recomanda clemență privind termenul de conformitate EU ETS din cauza crizei COVID-19

Germania va ține cont daca instalatiile poluatoare din aceasta tara nu vor respecta data limita a conformarii (30 aprilie 2020) privind emisiile verificate din 2019, ca urmare a crizei provocate de Corona virus și ar putea acorda clemență în unele cazuri, a anunțat vineri, 20.03.2020, guvernul german.

Polonia va solicita schimbări de urgență in cadrul Schemei EU ETS

Polonia ar putea propune reforme de urgență ale UE, inclusiv schimbări in EU ETS, daca impactul virusului persista, a declarat joi, 19.03.2020, ministrul mediului din aceasta tara, intrucat guvernul polonez urmareste să reducă povara financiara din economie.

Sursa: Carbon Pulse și ClearNewMarkets, Londra

For English, please press here.

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 09.03.2020

Stiri de ultima ora

Lombardia este în carantină din cauza epidemiei cu Corona virus, iar statul New York a instaurat starea de urgență in acest weekend. Ca urmare a acestor stiri, toate piețele financiare si de mărfuri s-au prăbușit în această dimineață, la deschidere.

Piața carbonului a scazut astazi, 09.03.2020, pana la 22,37 Euro / EUA si a ajuns puțin peste 22,65 Euro la ora 12.

Analiza tehnica

Daca saptamana trecuta prețul EUA a avut o volatilitate între 23,24 – 24,04 Euro/EUA, in aceasta saptamana ne asteptam la zona de pret 23-23,3o Euro/EUA ca fiind sustinuta și, doar o deteriorare semnificativă a creșterii economice globale, ar putea duce la ruperea acesteia. Tehnic, majoritatea formațiunilor de pret sunt mai reduse, dar acest lucru trebuie totuși dovedit. Până atunci, rămâne important intervalul 23-25,89 Euro/EUA și zona 23-23,3 Euro/EUA arată atractiva pentru cumpărare.

Screenshot 2020-03-09 at 12.52.25

Sursa: AitherCO2, Londra

For English, please press here.

 

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 25.02.2020

Pretul certificatului EUA a cunoscut o puternica variatie in perioada 17-24.02.2020 intre 24,04 si 25,79 Euro/tCO2.

Marea Britanie a publicat vineri, 21.02.2020, calendarul licitațiilor de certificate. Conform graficului publicat, 123,4 milioane de certificate EUA vor fi lansate sub formă de licitație sau alocare gratuită din Regatul Unit în perioada 4.03.2020 – 9.12.2020, in timp ce necesarul de conformitate a instalatiilor britanice este de 127 milioane EUA. Efectul total ar trebui sa fie o usoara crestere a pretului.

Temperatura blândă a săptămânii trecute aproape s-a terminat in Europa și, în curând, va fi nevoie sa se reporneasca instalatiile de incalzire ale termocentralelor din cauza venirii frigului, cu efect normal de crestere a pretului.

Sfârșitul săptămânii trecute a fost monopolizat de informațiile conform cărora Corona virus se răspândește în Italia și sudul Europei, avand un efect temporar de scadere a pretului EUA, oferind oportunități de cumpărare interesante.

Ne așteptăm ca piața să tranzactioneze, in aceasta saptamana, pe acest val de panică temporară, la niveluri în jurul valorii de 25 euro/EUA.

Screenshot 2020-02-25 at 00.12.07

Sursa: AitherCO2 si ClearBluMarkets, Londra

Posted in: Uncategorized

Leave a Comment (0) →
Page 2 of 3 123
CO2 Calculator