Piata de carbon europeana – 26.01.2021

Pretul certificatului de carbon

Prețul certificatului EUA pe bursa ICE ECX din Londra s-a închis vineri, 22.01.2021, la 34,63 € / tCO2, si a deschis în această dimineață (26.01.2021) sesiunile comerciale EUA la 32,95 € / tCO2.

Această perioadă de conformare este deosebit de dificilă pentru multe companii și majoritatea analiștilor din UE se așteaptă la un interval de tranzacționare de 31-36 eur/tCO2 in următoarele 4 luni de tranzacționare.

Net-zero, carbon-neutru, carbon-negativ – esti confuz din cauza limbajului de pe piata carbonului?

S-ar putea să fi auzit multe discuții despre „net-zero” în mass-media în ultima vreme. China a anunțat recent că intenționează să atingă obiectivul până în 2060. Franța, Marea Britanie și Noua Zeelandă il vor atinge până în 2050. În Australia, toate statele și teritoriile au o strategie “net-zero” și guvernele federale sunt supuse angajamentului național.

S-ar putea să fi auzit, de asemenea, despre „zero emisii”, „emisii reduse” sau „neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon”. Să clarificăm ce înseamnă toți acești termeni în practică pentru a înțelege termenul „net-zero emisii”.

In primul rand, acest termen nu trebuie confundat cu următoarele concepte conexe, ci doar privite separat:

Zero Emisii

Se referă la un proces în care nu se eliberează deloc CO₂. In realitate, în actualul nostru sistem global de producție și exploatare, nicio tehnologie nu are emisii zero.

Despre tehnologii precum panourile solare și energia eoliană se spune adesea că sunt cu emisii zero, dar din punct de vedere tehnic nu sunt. Aceste tehnologii au „emisii încorporate” , cele care au rezultat din procesul de fabricatie al tehnologiei respective. Cu toate acestea, parcurile eoliene si solare nu produc emisii continue după instalare, spre deosebire de energia combustibililor fosili.

Carbon negativ

Inseamnă eliminarea emisiilor de CO₂ din atmosferă sau sechestrarea unor valori mai mari de gaze cu efecto de sera decat sunt emise in atmosfera. S-ar putea include aici tehnologiile de captare și stocare a carbonului.

Emisii reduse

Reprezinta generarea de gaze cu efect de seră la o rată mai mică decât cea normală (“BAU – Business as usual”). Exemplele includ trecerea de la energia pe cărbune la cea pe bază de gaz pentru a genera aceeași cantitate de energie electrică, dar cu mai puține emisii de CO2.

Deci, ce sunt emisiile net-zero pentru țări sau companii?

Net-zero emisii la nivel global sau la nivel de țară

Se vor realiza emisii nete zero atunci când toate emisiile de gaze cu efect de sera cauzate de om in atmosfera sunt echilibrate prin eliminarea acestora din atmosferă într-un proces cunoscut sub numele de eliminare a carbonului (prin sechestrarea CO2 de catre paduri sau diverse tipuri de plantatii sau prin tehnologii de captare si stocare a carbonului).

Net-zero emisii la nivel de companie

Emisiile de CO2 sunt generate de companii prin activitatile lor curente (de productie, administrative etc.), insa acestea sunt compensate sau neutralizate cu aceeași cantitate de CO2, în altă parte. Termenul „neutru din punct de vedere al carbonului” sau „carbon neutral” este de multe ori folosit de companii în loc de net-zero și, în linii mari, înseamnă același lucru.

Trecerea către net-zero este crucială pentru a evita o catastrofă climatică. Și timpul pentru a schimba nu este mâine sau „până în 2050” . Este acum, precum afirma cei mai multi oameni de stiinta.

Sursa: Energy in Demand & Bursa ICE ECX, Londra

 

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon europeana – 18.01.2021

Pretul certificatului EUA începe anul 2021 cu recorduri maxime

Certificatul EUA a înregistrat valori maxime istorice în prima si a doua săptămână a anului, urmand tendinta ascendenta a preturilor la energie, precum și pe fondul scaderii ofertei de certificate.

Contractul EUA din decembrie 2021 s-a încheiat in săptămâna 1 la 34,91 Euro tCO2, cea mai inalta valoare din 2005, anul infiintarii pietei EU ETS. Această creștere a fost cu 2,19 Euro/tCO2 mai mare fata de sfarsitul anului 2020, marcând cea de-a 10-a creștere consecutivă săptămânală.

Prețul EUA a crescut si in saptamana 2 pana marti, 12.01,2021 pana la 35,65 Euro/tCO2, urmand apoi o tendinta de scadere. Astazi, 18.01.2021, prețul EUA la bursa ICE ECX de la Londra este de 32 Eur/tCO2.

Emisiile de CO2 din EU ETS au înregistrat o scădere mare în 2019 , arată cea mai recentă evaluare a Agentiei Europene pentru Energie (AEE)

În 2019, numărul certificatelor de emisii EUA scoase la licitație de catre statele UE a scăzut cu 36% față de anul 2018. Cu toate acestea, veniturile totale din licitații au crescut cu 447 milioane euro din cauza prețurilor mai mari ale acestor certificate de carbon.

Raportul publicat de AEE, „Sistemul UE de comercializare a emisiilor în 2020: tendințe și proiecții”, a constatat că scăderea emisiilor provenite de la instalațiile EU ETS a fost determinată de schimbarea combustibililor utilizați pentru producerea energiei electrice, de la cărbune la surse de energie mai putin poluante, precum gazul și sursele regenerabile de energie. Cu toate acestea, emisiile din aviație acoperite de EU ETS au crescut cu 1%, reflectând cererea în usoara creștere pentru călătoriile cu avionul în 2019.

Reducerea observată a emisiilor între 2018 și 2019 s-a datorat prețului crescut al certificatului de CO2, care a făcut cărbunele mai puțin atractiv, combinat cu o pondere în creștere a surselor regenerabile de energie în totalul aprovizionării cu energie, precum si trecerea de la carbune la gaz pentru multe din instalatiile EU ETS.

Studiul a prognozat, de asemenea, o scădere continuă a emisiilor EU ETS pentru 2020 și 2021, dar aceste proiecții nu au luat în considerare unele dintre cele mai recente măsuri economice planificate la nivelul UE și nici impactul pandemiei COVID-19.

Sursa: Agentia Europeana pentru Energie, Paris & ICE ECX, Londra

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon europeana – 05.01.2021

În această dimineață, 05.01.2021, pretul certificatului de carbon la bursa ICE ECX din Londra s-a deschis la 33,44 €/tCO2. Ieri, 04.01.2021, prețul EUA a atins pragul de 34 €/tCO2, ajungand la cel mai ridicat nivel din ultima decada.

Cauzele cresterii pretului CO2

Certificatele EUA au atins luni un nou record istoric ca urmare a previzionarii unui val de vreme rece in Europa, ce ridica consumul energetic. In acelasi timp, anuntul Comisiei Europene privind acordarea alocațiilor in luna ianuarie a stimulat sentimentul cresterii pretului.

Decizia recentă a Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% pana in 2030 fata de nivelul din 1990 este un alt motiv care a determinat aceasta majorare a pretului. Traderii așteaptă, de asemenea, ca reglementările europene privind arderea combustibililor fosili sa se înăspreasca in scopul atingerii noului obiectiv propus, inclusiv sa se reduca numărul de credite de carbon de pe piata. Tintele viitoare de reducere a emisiilor vor determina scadere a ofertei de certificate de CO2 și o ofertă mai mică ar trebui să conduca la prețuri mai mari.

Mai mult decat atat, perspectiva unui randament ridicat pe piata certificatelor de carbon, care a fost inclusa in piata financiara din 2019, a atras jucători consacrați pe aceasta piata. Bănci, precum Morgan Stanley și case de trading precum Andurand Capital și Trafigura au cumparat certificate de CO2 sau și-au extins pozițiile pe piața carbonului în ultimele luni.

Sursa: ICE ECX Londra & World Street Journal

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Sarbatori fericite!

Am ajuns la sfârșitul unui alt an împreună și, ca întotdeauna, cele mai calde urări se indreapta catre dumneavoastra!

2020 a fost un an diferit si dificil, ce a pus presiune asupra oamenilor si economiei lumii, determinandu-ne să găsim noi soluții pentru a ne desfasura activitatile, a ne educa copiii sau a avea grija de cei varstnici. Chiar și printre dificultăți, lumea a reușit să isi pastreze sentimentul de speranță.

Vă dorim sa aveti un Crăciun linistit alaturi de cei dragi, multa credinta si dragoste pentru oameni.  In speranta că foarte curând ne vom da din nou mâna, va dorim tot ce e mai bun pentru noul an.

Leave a Comment (0) →

Pretului certificatului EUA

In dimineata aceasta, 08.12.2020, bursa ICE ECX din Londra a deschis cu 29,69 €/tCO2. Saptamna trecuta vineri 04.12.2020, pretul EUA a depasit pragul de 30€/tCO2.

Din pacate, ca urmare a anuntului Comisiei Europene din 18.11.2020, prin care alocarea gratutia pentru 2021 va intarzia, posibil cateva luni pana dupa conformare, ne asteptam la o situatie dificila pentru companiile din schema EU ETS care trebuie sa cumpere certificate EUA. In consecinta, companiile poluatoare nu pot sa mai faca rost de cash pentru a cumpara certificatele necesare conformarii pentru anul 2020 din vanzarea alocarii viitoare. Recomandam sa va verificati capabilitatile financiare astfel incat sa puteti cumpara certificatele de CO2 pana la 30.04.2021 la un pret care se apropie de pragul de 30€/tCO2 intrucat nu ne asteptam la scaderea acestuia.

Poluarea in Uniunea Europeana:

Mai puține decese legate de poluare

Noua analiză a Agentiei Europene pentru Energie (AEE) se bazează pe cele mai recente date oficiale privind calitatea aerului de la peste 4000 de stații de monitorizare din Europa în 2018. Politicile UE, naționale și locale și reducerile de emisii din sectoarele cheie au îmbunătățit calitatea aerului în întreaga Europă, arată raportul AEE. Începând cu anul 2000, emisiile de poluanți esențiali ai aerului, inclusiv oxizii de azot (NOx), provenite din transporturi au scăzut semnificativ, în ciuda creșterii cererii de mobilitate și a creșterii asociate a emisiilor de gaze cu efect de seră din sector. Emisiile din aprovizionarea cu energie au înregistrat, de asemenea, reduceri majore, în timp ce progresele în reducerea emisiilor din clădiri și agricultură au fost lente.

Datorită unei calități mai bune a aerului, in anul 2018 au decedat prematur mai putine persoane fata de 2009 (cu aprox. 60.000) din cauza poluării cu particule fine. In ceea ce priveste dioxidul de azot, reducerea este cu atât mai mare cu cât decesele premature au scăzut cu aproximativ 54% în ultimul deceniu.

„Datele AEE demonstrează că investițiile pentru o calitate mai bună a aerului reprezintă o investiție pentru o sănătate și o productivitate mai bune pentru toți europenii. Politicile și acțiunile care sunt în concordanță cu ambiția de poluare zero a Europei, duc la o viață mai lungă și mai sănătoasă și la societăți mai rezistente “, a declarat Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEE.

Raportul menționează că expunerea pe termen lung la poluanții atmosferici provoacă boli cardiovasculare și respiratorii, fiind factori de risc de deces la pacienții cu COVID-19. Cu toate acestea, cauzalitatea dintre poluarea aerului și severitatea infecțiilor cu COVID-19 nu este clară și sunt necesare cercetări epidemiologice suplimentare.

Sursa: ICE ECX Londra & Energy in demand

 

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

High Tech Ceramics (HTC) – Tehnologie realizata in Germania ce reduce consumul de gaz si emisiile de CO2 cu peste 10%

Dorim sa va prezentam tehnologia HTC, fabricata in Germania si utilizata in aceasta tara de peste 10 ani in scopul scaderii consumului de combustibil si, implicit,  reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera rezultate din ardere.

Aceasta tehnologie este certificata de catre TÜV si GWI (Gaswärme Institut e.V. din Essen), iar clienti precum Telekom si P&G o recomanda.

Una dintre modalitățile de obținere a apei calde și a căldurii este prin intermediul cazanelor ce folosesc diferite tipuri de energie. Consumatorii doresc o economisire a acestei energii, iar aceasta tehnologie vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastra.

Placile de ceramica HTC economisesc energia în cazanele pentru generarea apei calde și a aburului de proces prin acumularea căldurii la temperaturi ridicate. Prin structura și construcția acestora, gazele calde și fierbinți sunt conduse mai aproape de peretele camerei de ardere, îmbunătățindu-se transferul de căldură. Recircularea gazelor fierbinți pe ceramica incandescentă duce la optimizarea arderii și la o reducere a emisiilor.

Ceramica HTC stochează energia flăcării și o redau în final in sistem, aplicand principiul radiației corpurilor fixe. Prin acțiunea alternantă dintre placile ceramice și apa fierbinte a cazanului, acesta se răcește mai lent și cazanul atinge la pornire temperatura sa de regim intr-un timp mult mai scurt (“Pornire la cald”).

Ca urmare, arzătorul trebuie să lucreze mai puțin, consumul de gaz fiind redus cu peste 10%, in functie de tipul cazanului, si diminuează emisiile de gaze nocive, care se produc prin ardere.

Poza HTC

Pentru mai multe informatii privind aceasta technologie si pentru a evalua compatibilitatea acesteia cu sistemele dumneavoastra de incalzire, ne puteti contacta la info@carbonexpert.ro sau la 0746 231 024.

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon europeana – 10.11.2020

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a publicat în octombrie 2020 previziunile sale privind energia pe plan mondial. AIE a modelat diferite scenarii pentru evoluțiile pe termen lung ale piețelor globale de mărfuri și energie până în 2070.

Regasiti mai jos principalele informatii extrase din acest raport:

* Pandemia a lovit pretul petrolului în mod deosebit, iar investițiile totale în energie au scăzut cu 18%, dar ponderea surselor regenerabile în mixul energetic a crescut.
* Scaderea consumului de energie bazat pe cărbune în toate scenariile, care urmează să fie înlocuit cu energia regenerabila dar și nucleară.
* Printre sursele regenerabile, energia solară va avea cea mai mare creștere în următorul deceniu, iar energia eoliană va cunoaste, de asemenea, o creștere constantă.
* Cererea de energie primară în 2040 va fi în continuare acoperită, în mare parte, de petrol și gaze.
* Desi tinta privind obiectivul de neutralitate climatica s-a stabilit pentru 2050, statele nu vor atinge emisii “net zero” până în 2070, neatingandu-se obiectivul de 1,5 ° C in 2050.

De exemplu, pentru a reduce emisiile cu 40% până în 2030, aproape 75% din producția globală de electricitate ar trebui să provină din surse regenerabile și mai mult de 50% din autoturismele vândute în întreaga lume ar trebui să fie electrice pana in 2030 (comparativ cu doar 2,5% în 2019).

In aceasta dimineata (10 noiembrie 2020), bursa ICE ECX din Londra a deschis la 26,55 € / tCO2 pentru tranzactiile cu EUA.

Sursa: IEA, Paris & ICE ECX Londra

 

For English, please press here

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon europeana – 03.11.2020

Analiștii economici estimeaza cresterea prețului EUA pe măsură ce piața carbonului atinge noile maxime istorice

Prețul certificatului EUA va crește la sfarsitul acestui an, deși s-ar putea să nu atingă un nou record sau să nu depaseasca nivelul de 30€/tCO2 până în 2021, au prezis analiștii de la Carbon Pulse.

In aceasta dimineata (03 noiembrie 2020), bursa ICE ECX din Londra a deschis la 24,15 € / tCO2 pentru tranzactiile cu EUA, 2,03% mai mult decât ziua precedentă.

Sursa: Carbon Pulse & ICE ECX Londra

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2

Programul de finanţare ”ELECTRIC UP”

Va informam ca a aparut Ordonanta de urgenta 159/2020 privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii si domeniului Horeca pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare ”ELECTRIC UP”.
Mai multe informatii, gasiti aici.

Sursa: www.imm.gov.ro

Pretul certificatelor EUA

In momentul prezent (27 octombrie 2020, 16.00),  bursa ICE ECX din Londra tranzactioneaza la 23,52 €/EUA,  cu 1.63% mai putin decât in ziua precedentă.
Aceasta scadere a pretului se datoreaza  volumului mare de licitații,  măsurilor de protecție COVID și incertitudinilor cauzate de Brexit pentru sfarsitul acestui an.

Sursa: ICE ECX & Carbon Pulse, Londra

ABN AMRO previzioneaza cresterea pretului EUA pana la 80 de euro in 2030

Prețurile la certificatele de CO2 ar putea sa ajunga  la 50 euro în următorul deceniu și ar putea încheia Faza a 4-a EU ETS peste 80 euro dacă tehnologia de eficienta energetica nu se accelerează (în special în sectorul industriei grele), iar guvernele și companiile nu își intensifică acțiunile de protectie a mediului.
Aceasta a fost una dintre concluziile dintr-un raport publicat marți, 20.10.2020, de ABN Amro, analiștii de la banca olandeză  avertizand despre o creștere bruscă a prețurilor de certificate EUA pe baza progresului lent în reducerea emisiilor, combinată cu o reducere mai rapidă a alocațiilor de certificate în perioada 2021-2030.

Sursa: Carbon Pulse, Londra

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon europeana – 20.10.2020

Pregătiți-va pentru conformitatea EU-ETS 2020

Faza 4 EU ETS începe la 1 ianuarie 2021. Intrucat administrati instalatii aflate in Schema europeana de tranzactionare a emisiilor de CO2, vă întrebați dacă puteți utiliza alocarea gratuită a certificatelor EUA pe care le veți primi în primul trimestrul 2021 pentru a îndeplini cerintele deconformare pentru anul 2020?

Citiți mai multe și aflați pentru ce ar trebui să vă pregătiți.

Cum a funcționat schema EU ETS pana acum (faza 3: 2013-2020)?

În etapa 3 EU-ETS s-au utilizat certificatele EUA din perioadele viitoare pentru conformarea curenta. Cotele alocate, cel mai adesea în februarie, au fost adesea utilizate de catre companii pentru predarea certificatelor în aprilie, din acelasi an.

Acest lucru s-a putut realiza intrucat alocarea certificatelor gratuite are loc în luna februarie a fiecărui an, dar predarea acestora pentru anul anterior are loc după această dată, până la sfârșitul lunii aprilie. Prin urmare, instalatiile EU-ETS au putut utiliza o parte din noua lor alocare pentru obligația de conformitate din anul precedent.

De retinut ca practica acestor “împrumuturi” nu este permisă între două faze de tranzacționare.

Asadar, cotele de emisie alocate în faza 4 (începând cu 1 ianuarie 2021) nu vor fi acceptate pentru conformarea fazei 3.

Ce sa faceti? Identificati certificatele din faza 3 și faza 4

Certificatele din faza 4 pot fi identificate printr-un marcaj care indică faptul că provin din faza 4, cel puțin până la 1 mai 2021.

Vă rugăm să rețineți că toate cotele de fază 4, atât cotele licitate, cât și cotele distribuite prin alocare gratuită în anul 2021 vor fi identificate așa cum este indicat mai sus. Acestea nu pot fi utilizate pentru conformitatea anului 2020.

Ultima oportunitate de a utiliza certificatele CER in acest an de conformare

De asemenea, certificatele CER nu mai pot fi utilizate în faza 4 EU ETS. Până cel târziu la 30 aprilie 2021, instalatiile EU-ETS pot preschimba certificatele CER in certificate EUA.

Începând cu 1 mai 2021, tranzacțiile cu CER nu vor mai fi permise în conturile UE.

Va recomandam să verificați in Registru drepturile ramase de a schimba certificate CER in certificate EUA cât mai curând posibil deoarece tranzacțiile cu CER nu vor mai fi acceptate în faza 4.

Va stam la dispozitie pentru informatii suplimentare referitoare la acest tip de tranzactie, generatoare de cash pentru companie Dumneavoastra.

In aceasta dimineata (20 octombrie 2020),  bursa ICE ECX din Londra a deschis la 24,98 € / tCO2 pentru tranzactiile cu EUA,  0,36% mai mult decât ziua precedentă.

Sursa: Aither Group si ICE ECX, Londra

For English, please press here.

 

Leave a Comment (0) →
Page 5 of 20 «...34567...»
CO2 Calculator