Conform Asociatiei comerciale a industriei petroliere, diferența evidențiază atât progresele realizate, cât și provocările viitoare pe parcursul de decarbonizare al Uniunii Europene. Cu toate acestea, atingerea obiectivului la nivelul UE necesită o colaborare îmbunătățită, suport reglementar și implementarea accelerată a proiectelor de captare și stocare a carbonului

Imboldul către captarea si stocarea de CO2 (carbon capture and storage – CCS) face parte din strategia mai largă a UE de a atenua schimbările climatice și de a-și îndeplini angajamentele asumate prin Acordul de la Paris. Tehnologia CCS este văzută ca un instrument crucial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectoarele dificil de decarbonizat, cum ar fi industria grea și producția de energie.

Mai multe proiecte cheie din Europa conduc această inițiativă. De exemplu, proiectul Northern Lights din Norvegia vizează stocarea a până la 1,5 milioane de tone de CO2 pe an în faza sa inițială, cu planuri de extindere. Similar, proiectul Porthos din Olanda este planificat să stocheze aproximativ 2,5 milioane de tone anual până în 2026.

În ciuda acestor progrese, industria se confruntă cu obstacole mari, inclusiv costuri ridicate, bariere legislative și necesitatea unei infrastructuri solide de transport pentru CO2. Pentru a acoperi diferența până la obiectivul de 50 de milioane de tone, părțile interesate subliniază necesitatea unor investiții crescute și a unor politici de sustinere din partea UE și a statelor membre.

Următorii ani vor fi cruciali pe măsură ce sectorul petrolier și de gaze al UE își intensifică eforturile de a crește capacitatea CCS. Observam, asadar, ca rolul tehnologiilor CCS în strategia climatică a UE devine din ce în ce mai proeminent în contextul tranziției către o energie curată.