Rezultatele Conferintei ONU pe schimbari climatice de la Bonn
Casiana Fometescu, expertul nostru pe probleme de mediu, a participat la Convenția Cadru a Organizației Națiunilor Unite privind Schimbarile Climatice COP23, care a avut loc între 6 și 17 noiembrie la Bonn, avand peste 28.000 de participanți din întreaga lume, de la înalți oficiali de stat la ONG-uri și companii.
Anul acesta, Conferinta anuala in domeniul climei a avut drept scop principal să negocieze regulile care vor sta la baza Acordului de la Paris începând cu 2020, iar acest proces va continua până la sfarsitul anului viitor, 2018.
In acelasi timp, aceasta a fost prima Conferință a părților la Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice de când Donald Trump a venit la putere în Statele Unite, iar comunitatea din domeniul mediului aștepta cu nerăbdare să vadă pozitia acestui stat pentru urmatorii ani.
Au existat numeroase aspecte tehnice cheie care trebuiau să progreseze, de la finanțare la transparență până la piețele internaționale de carbon. Scopul principal: sa se finalizeze lucrările pentru “regulamentul de la Paris” la timp, pentru COP24 de anul viitor din Katowice, Polonia.
În afara negocierilor tehnice, principala atracție a fost Statele Unite. Echipa de diplomați de carieră din cadrul Departamentului de Stat a sosit fără zgomot și a promis să se angajeze cu colegii săi în elaborarea regulilor pentru Paris, în ciuda faptului că, în prezent, SUA adopta o pozitie controversata.
Pe marginea discuțiilor, un grup de politicieni și oameni de afaceri americani, inclusiv guvernatorul Californiei, Jerry Brown și mogulul mass-media Michael Bloomberg, au condus o delegație americană care a subliniat că, desi exista aceasta lipsa a politicii federale privind clima, la nivel subnațional se realizeaza multe in scopul prevenirii schimbarilor climatice.
O mare realizare la Bonn: Marea Britanie și Canada au anunțat o alianță de 25 de națiuni care se angajează să elimine treptat cărbunele din grupa carburantilor. Grupul a declarat că speră să aibă 50 de state membre până la reuniunea de anul viitor.
În timp ce cărbunele a fost deja atacat de ceva timp, Norvegia a mers si mai departe. Banca centrală a țării a declarat că va recomanda guvernului ca Fondul norvegian de investiții suverane – cel mai mare din lume – să renunțe la finantarea companiilor de petrol și gaze.
La jumătatea parcursului conferinței, oamenii de știință de la proiectul Global Carbon au anuntat că emisiile ar putea crește în 2017, după trei ani de schimbări minore, ceea ce a generat controverse in randul participantilor.
În ansamblu, Conferinta de la Bonn a reprezentat un pas înainte pe calea realizarii Acordului de la Paris, majoritatea observatorilor fiind de acord cu acest lucru. Cu toate acestea, există multe de făcut. Pe piata carbonului, de exemplu, progresul a fost foarte scăzut: negociatorii au făcut schimb de idei cu privire la eventualele reguli, dar propunerile pentru un text final nu s-au concretizat și trebuie să fie finalizate până în decembrie, anul viitor.
For English, please press here.
Sursa: Carbon Expert și Allcot Group