Piata de CO2 – 9.12.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,44 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,52 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,58 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 40,79 USD
  • Energie Germania ‘2016: 28,60 Euro

Negocieri climatice internationale

Screen Shot 2015-12-08 at 20.10.33

 

 

 

 

 

 

Conferinta ONU privind schimbarile climatice a intrat in cea de-a doua saptamana de negocieri (30 noiembrie 2015 – 11 decembrie 2015).

Uniunea Europeana si-a exprimat, saptamana trecuta, poziția sa oficială in ceea ce priveste semnarea unui acord climatic global, obligatoriu din punct de vedere al angajamentelor asumate de fiecare tara semnatara, mentionand în același timp că a fost “în căutarea de soluții” cu partenerii de negociere.

Un partener dificil in negocierea unui astfel de acord obligatoriu este, din nou, Statele Unite ale Americii, care nu a semnat nici Protocolul de la Kyoto in 1997. Contrar manifestarilor politice pozitive de la nivel inalt, delegatia SUA, efectiv implicata in negocieri, a declarat ca este putin probabil ca institutia Congresului American sa ratifice un acord care impune cerințe obligatorii de reducere a gazelor cu efect de sera. În ciuda acestui obstacol, UE isi mentine poziția sa oficiala initiala.

Sursa: Argus Media, Londra

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon 3.12.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,56 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,57 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,53 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 43,20 USD
  • Energie Germania ‘2016: 29,10 Euro

Piata Internationala de CO2

In aceste zile, se desfasoara la Paris Conferinta ONU privind schimbarile climatice (30 noiembrie 2015 – 11 decembrie 2015).

Christiana Figueres, secretarul executiv al Conventiei ONU privind schimbarile climatice este un sustintor ardent al conceptului de compensare a emisiilor de CO2 de catre indivizi si firme. Nouă companii, printre care Aviva, Sky, Fuji Xerox și Dow Chemical, s-au alăturat Christianei Figueres, prezentand beneficiile compensarii emisiilor de carbon, in cadrul negocierilor climatice din această săptămână de la Paris.

Într-un video lansat ieri, managerii acestor companii explica strategiile adoptate privind neutralizarea emisiilor de CO2, rezultate din activitatile curente, provocările și oportunitățile de abordare a acestora. Companiile din întreaga lume, inclusiv Microsoft, Land Rover și Marks & Spencer au adoptat strategii diferite de compensare e emisiilor de CO2 pentru a le permite să-si atinga obiectivele propuse privind reducerea acestor emisii.

Un studiu recent arata ca aceste companii au reusit sa-si reduca emisiile directe, rezultate din reducerea consumului de energie, cu 17%, ca urmare a implementarii obiectivului de reducere a amprentei de carbon. Prin sprijinirea proiectelor de compensare CO2, companiile investesc în mediu și in comunitățile locale, oferind beneficii dincolo de reducerea emisiilor de carbon.

Sursa: IETA, Paris

For English, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon 18.11.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,60 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,64 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,65 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 45,01 USD
  • Energie Germania ‘2016: 28,92 Euro

Piata de carbon europeana

Consiliul European a adoptat saptamana trecuta o nouă directivă  europeana pentru a limita emisiile de la instalațiile de ardere de dimensiuni medii (între 1 și 50 MW). Aceste noi norme sunt parte din pachetul legislativ “Clean Air”, care are drept scop îmbunătățirea calității aerului în Uniunea Europeana.

Noua directivă stabilește valorile limită de emisie pentru anumiți poluanți. Aceste limite vor fi aplicate pentru instalațiile noi și existente de ardere de dimensiuni medii.

Elemente principale ale directivei europene:

  • înregistrarea obligatorie a instalațiilor de ardere medii
  • limite specifice de emisie pentru anumiți poluanți: dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi
  • reguli pentru a monitoriza un alt poluant: monoxid de carbon

Termenele de aplicare pentru limitarea emisiilor:

  • pentru instalatiile mai mari existente (5-50 MW): incepand din 2025
  • pentru instalatiile mai mici existente (1-5 MW existente): incepand din 2030
  • pentru instalațiile noi: după o perioadă de transpunere de doi ani de la intrarea în vigoare a directivei
  • termene prelungite de conformare până 2030 se pot acorda urmatoarelor tipuri de instalatii (sisteme de termoficare, centrale pe biomasă, instalatii izolate și instalatii care sustin sistemul de transport al gazelor naționale)

Sursa: Consiliul European, Bruxelles

For English, please press here.

 

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon 10.11.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,35 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,40 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,63 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 47,24 USD
  • Energie Germania ‘2016: 28,87 Euro

Piata europeana de emisii CO2

Un recent raport international dedicat sectorului reciclarii deseurilor a aratat ca acesta are un rol cheie în dezvoltarea unei economii cu emisii reduse de carbon și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ( GES ). Acest raport a fost publicat cu putin timp înainte de Conferința ONU pentru schimbari climatice de la Paris, care va avea loc în luna decembrie .

Raportul a fost comandat de catre Zero Waste Europa, în parteneriat cu Zero Waste Franța și ACR + . Raportul constată, in acelasi timp, că rolul de prevenire și gestionare a deșeurilor în reducerea emisiilor de  CO2 si in dezvoltarea unei economii cu emisii reduse de carbon a fost anterior subevaluat semnificativ, în parte datorită structurii inventarelor naționale din cadrul UNFCCC, care nu cuprinde sectorul reciclarii.

For English version, please press here.

Screen Shot 2015-11-10 at 11.25.32

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 03.11.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,57 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,60 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,63 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 46,57 USD
  • Energie Germania ‘2016: 29,25 Euro

Piata europeana de carbon EU ETS

In cursul lunii octombrie, piață de carbon EU ETS a avut o tentinta permanent ascendenta. Prețul certificatelor EUA a crescut saptamana dupa saptamana, ajungând astfel la maximul atins in trei ani de zile, cu un vârf de 8,71 euro pentru contractul futures din luna decembrie a acestui an. In ultima săptămână, trendul ascendent a încetinit intr-o oarecare masura.

Dacă vom vedea în zilele următoare o corecție la piață, aceasta ar putea împinge prețul înapoi la un nivel mai sus de 8.50 euro. Pe de altă parte, daca tendința de crestere continuă, pragul de 8.80 euro ar putea fi depășit în viitorul apropiat.

Creșterea prețurilor a avut, în mod logic, un efect pozitiv asupra veniturilor licitatiilor tarilor UE. De exemplu, Germania a făcut o licitatie vinerea trecută (30.10) pe Bursa de la Leipzig si a avut o creștere de mai mult de doua milioane de euro venituri fata de luna precedenta, la acelasi volum al vanzarilor. Pentru anul 2015, Romania si-a asumat ca va tranzactiona pe platforma europeana de la Leipzig 25.395.500 de certificate EUA, in transe saptamanale de aprox. 560.000 certificate EUA.

Sursa: EEX, Leipzig

For English version, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon 28.10.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,61 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,63 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,60 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 46,76 USD
  • Energie Germania Noiembrie 2015: 34,68 Euro

Acordul international de la Paris privind schimbarile climatice

Dacă toate țările isi vor indeplini obiectivele menționate în angajamentele asumate în perioada premergătoare Summit-ului privind schimbarile climatice de la Paris, din 30 noiembrie – 11 decembrie 2015, creșterea emisiilor de CO2 provenite din consumurile de energie, care reprezintă in momentul actual două treimi din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, va încetini considerabil până în 2030.

Un raport amanuntit privind implicațiile din sectorul energetic in ceea ce priveste angajamentele climatice naționale, cunoscute sub denumirea de INDC (Contribuții determinate la nivel național) a fost lansat în această săptămână de către Agenția Internațională pentru Energie (AIE)  pentru a fi prezentat la Summit-ul ONU de la Paris (COP21).

“Faptul că peste 150 de țări, reprezentând 90 % din activitatea economică la nivel mondial și aproximativ 90 % din gazele cu efect de sera de la nivel mondial, au prezentat angajamente de reducere a emisiilor este remarcabil “, a declarat Directorul executiv IEA, Fatih Birol.

Aceste angajamente, împreună cu angajamentele tot mai mari din industria energetică, sunt semnale politice pozitive catre incheierea cu succes a unui nou acord international privind schimbarile climatice la Paris.

Screen Shot 2015-10-27 at 22.52.28

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Globe Net, octombrie 2015

For English version, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon 12.10.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,33 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,35 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,61 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 53,13 USD
  • Energie Germania Octombrie 2015: 32,80 Euro

Piata europeana de CO2 EU ETS

Dupa o săptămâna foarte calma și echilibrata, prețul certificatelor de carbon a crescut semnificativ, cu mai mult de 20 de cenți pe certificat, fata de vineri, 09.10.2015. Tranzactiile futures decembrie 2015 au înregistrat un nivel de 8,35 euro.

In lunile următoare, situatia de pe piata va fluctua in functie de declarațiile politice și editoriale cu privire la Summit-ul pe  schimbari climatice de la Paris, din decembrie, insa fara dezechilibre majore. Deși, la nivel global, deciziile așteptate sunt foarte importante, acestea vor avea un efect minim asupra EU ETS. Doar un rezultat absolut dezamăgitor al Summit-ului ar putea avea un impact negativ asupra prețului certificatelor europene. Mai degrabă, se presupune că, odată cu creșterea cererii și dorința scazuta de a vinde surplusul de certificate existent, prețul va continua să crească calm.

Ca urmare a cresterii prețurilor certificatelor EUA, aceeasi tendinta a cunoscut-o si pretul certificatelor CER. Acesta se tranzactioneaza acum cu aproape 20% mai mult decât la sfarsitul trecute.

Sursa: Advantag Brokerage Gmbh., Germany

For English version, please press here.

Leave a Comment (0) →

Piata voluntara de CO2

Orhideea Residence & Spa – primul hotel verde din Bucuresti care isi compenseaza emisiile de CO2

Comunicat de presa, București, 1 octombrie 2015

Orhideea-Residence-Spa-20150908

Orhideea Residence & Spa, cel mai mare Aparthotel și Spa din București, a semnat un contract pe doi ani cu Allcot Group din Elveția pentru a măsura și compensa emisiile sale anuale de gaze cu efect de seră.

În 2014, Orhideea Residence & Spa a generat în atmosferă o cantitate de 418 tCO2e (tone de dioxid de carbon sau echivalent), în principal datorită consumurilor de energie electrică și termică. Măsurarea amprentei de carbon și compensarea emisiilor de CO2 este o parte componentă a unei strategii mai ample a operatorului turistic, de dezvoltare durabila, care a implicat deja înlocuirea becurilor incandescente cu cele cu LED-uri, cu un consum redus de energie, precum și sortarea deșeurilor și îmbunătățirea utilizarii hârtiei în cadrul companiei.

Toate aceste acțiuni cumulate, realizate de către unul dintre cele mai importante centre de cazare cu spa din România, au rezultat intr-o cantitate de 15 kg CO2e pe noapte, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate din media națională românească a emisiilor de CO2 pentru hoteluri.

„Acest obiectiv de reducere a emisiilor de CO2 este o parte a dorinței de a crește confortul clienților noștri. Orhideea Residence & Spa este cel mai mare Apartahotel și Spa din București. Cel mai mic apartament este de aproximativ 80 mp și cel mai mare are peste 300 mp. Pentru clienții responsabili, dimensiunea mare a acestor camere poate cauza disconfort intelectual. Cu toate acestea, atunci când știi că amprenta de carbon legată de șederea ta, fie ea in scop de business sau de vacanța, a fost compensată de hotel, sejurul la hotelul nostru devine mai atractiv. Prin urmare, am ales să investim în acest proiect de compensare a emisiilor de carbon generate de Orhideea Residence & Spa pentru confortul clienților, dar și dintr-un spirit avangardist”, a declarat Dragoș Penca, administrator la Orhideea Residence & Spa.

Proiectul ales de Orhideea Residence & Spa pentru a compensa emisiile inevitabile de gaze cu efect de seră este un proiect forestier, care protejează pădurea, dar și fauna din zona respectivă. Strategia „emisii de carbon zero” a fost implementată în România cu ajutorul Carbon Expert, partener oficial Allcot pentru Europa de Est. Programul de sustenabilitate Allcot, promovat în Europa de Est de Carbon Expert, oferă companiilor soluții pentru gestiunea poluării și creșterea eficienței în exploatare. Proiectele sustinute de Allcot si Carbon Expert sunt recunoscute de Organizatia Natiunilor Unite si certificate de verificatori autorizati, precum Tuf sau Lloyd Register.

„Proiectele noastre pentru operatorii economici din Europa de Est, de reducere voluntară a poluării, sunt premergătoare politicii internaționale a ONU pentru reducerea obligatorie a poluării. Ceea ce astăzi este voluntar la costuri minime, mâine va fi obligatoriu, la costuri mult mai mari. Exemplul cel mai concludent este dat de marii poluatori din România: termocentrale, fabrici de ciment etc., care înainte de introducerea schemei obligatorii de reducere a poluării și-au implementat, voluntar, diverse tehnologii contra poluării la costuri net inferioare operatorilor care au făcut acest lucru în ultimul moment, sub presiunea sancțiunilor guvernamentale. Un lucru este clar: poluatorul plătește. Noi venim cu soluții pentru diminuarea acestor costuri”, spune Casiana Fometescu, Carbon Expert.

“Allcot este încantat de parteneriatul cu Orhideea Residence & Spa în călătoria lor spre durabilitate, care vizează emisii zero cu costuri operaționale reduse. Intrarea pe piața românească este un obiectiv strategic clar al nostru, așa că această colaborare cu Carbon Expert și Orhideea Residence & Spa este foarte atractivă pentru noi.” Alexis Leroy, CEO, Allcot.

For English version, please press here.

 

Leave a Comment (0) →

Piata de carbon – 22.09.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,00 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,02 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,50 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 48,19 USD
  • Energie Germania Octombrie 2015: 33,10 Euro

Piata europeana de CO2 – EU ETS

Saptamana trecuta, in data de 18.09.2015, ministrii de mediu din cadrul Consiliului de Ministri UE au decis adoptarea formală finală a Rezervei de Stabilitate de Piata (Market Stability Reserve – MSR) in cadrul Schemei Europene de Tranzactionare a Emisiilor de gaze cu efect de sera (EU ETS).

Șase țări – printre care Ungaria, Polonia și Bulgaria – au votat împotriva proiectului de rezoluție. Cu toate acestea, MSR va fi introdus incepand cu 2019, iar cele 900 de milioane de certificate EUA in surplus vor fi transferate direct în MSR.

Tot vineri, miniștrii mediului din UE au convenit, după lungi dezbateri, sa adopte o pozitie comună a Uniunii Europene pentru discuțiile climatice ONU de la Paris din decembrie 2015. Obiectivul de a limita încălzirea globală la 2 ° C se mentine si va fi propus pentru toata perioada urmatoare pana la sfarsitul secolului.

De asemenea, o reducere de 50% sub emisiile de gaze cu efect de seră din 1990 până în 2050 este considerat a fi un reper important pentru toate țările. Toate țările ar trebui să-si reduca treptat pe emisiile anuale, iar tarile dezvoltate UE vor avea ca tinta 80 -90% reduceri de emisii CO2 pana in 2050.

Din pacate, miniștrii mediului europeni au reușit doar să cadă de acord asupra celui mai mic numitor comun, ceea ce nu va  conduce la rezultate ambițioase în Paris, desi asteptarile pentru Summitul ONU pe Schimbari Climatice din acest an sunt foarte mari. De exemplu, Greenpeace a solicitat sustinerea unor eforturi considerabile in ceea ce privește încetarea utilizării surselor de energie fosile, cum ar fi cărbune, gaze și petrol până în anul 2050.

Din moment ce multe țări din întreaga lume au construit sistemul lor economic prin utilizarea combustibililor fosili – precum Polonia sau Australia – și nu au început încă extinderea energiilor regenerabile într-un număr suficient, aceasta solicitare va rămâne, probabil, irealizabila prea curand.

Sursa: Comisia Europeana – DG Clima, Bruxelles si Advantag Brokerage Gmbh., Germania

For English version, please press here.

 

chart aktuell 21 Sept 2015

 

 

 

Leave a Comment (0) →

Piata de CO2 15.09.2015

Bursa de la Londra, ICE – Intercontinental Exchange, tranzactioneaza certificatele de emisii de CO2 astfel:

  • EUA spot: 8,22 Euro
  • EUA Futures Decembrie 2015: 8,25 Euro
  • CER Futures Decembrie 2015: 0,49 Euro
  • Brent Crude (petrol) spot: 46,51 USD
  • Energie Germania Octombrie 2015: 33 Euro

Parteneriat strategic Carbon Expert, Romania – Allcot Group, Elvetia

Allcot Carbon Expert Parnership 2015Suntem incantati sa va informam asupra parteneriatului incheiat intre Carbon Expert si grupul elvetian ALLCOT in vederea dezvoltarii unor proiecte comune privind mediul si gestiunea eficientei energetice in Europa de Est.

Creat în 2009, ALLCOT  Group isi desfasoara activitatea pe piețele internationale de CO2, oferind consultanta pe mediu, management in reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera și cresterea eficientei energetice si, în special, in implementarea solutiilor de sustenabilitate corporate.

ALLCOT Group are sediul principal în Elveția și o echipă internațională care lucrează în Londra, Madrid, Varșovia, Sao Paolo si, cel mai recent, Bucuresti (http://www.allcot.com/key-personnel/).

ALLCOT este un membru activ al Asociației Internaționale de Tranzactionare a Emisiilor (IETA), precum și CMIA (Climate Markets and Investment Association), acestea fiind cele mai importante grupari din cadrul pietei internationale de CO2. Mai mult, compania operează în cadrul Sistemului de Management al Calitatii ISO 9001: 2008, certificat de către Lloyds Register.

Proiectele promovate de ALLCOT Group si Carbon Expert sunt certificate de organisme internationale, recunoscute de Organizatia Natiunilor Unite si autorizate de catre verificatori independenti, precum TUF, Lloyds Register, etc.

Serviciile oferite de ALLCOT, prin intermdiul Carbon Expert,  în sectorul de sustenabilitate si dezvoltare durabila corporate sunt urmatoarele:

o Evaluarea impactului asupra mediului

o Managementul inventarului emisiilor de CO2

o Strategia privind eficienta energetica

o Strategia privind reducerea emisiilor de carbon

o Calcularea si compensarea on-line a emisiilor de CO2: https://carbonexpert.ro/calculator/

o Strategia de comunicare privind implicarea in proiecte de mediu

 

Pentru mai multe informații despre ALLCOT Group: www.allcot.com

Petru mai multe informatii despre Carbon Expert: www.carbonexpert.ro

For English version, please press here.

 

Leave a Comment (0) →
Page 14 of 20 «...101213141516...»
CO2 Calculator