Piata de CO2 si energie – 16.08.2022
Pretul certificatului EUA a cunoscut saptamana trecuta o crestere cu 4,8%, ca urmare a cresterii constante a pretului certificatului CO2 in ultimele sase saptamani si a atins nivelul maxim, ieri, 15.08.2022, de 90.78 euro/tCO2 la inchiderea bursei londoneze ICE ECX, traderii sustinand ca pretul carbonului nu mai poate fi legat de elementele fundamentale ale pietei energiei sau gazului.
Politici UE in domeniul energiei si gazului
Comisia Europeană a anunțat la 20.07.2022 un plan de reducere a cererii de gaze și a cerut statelor membre să implementeze imediat, în perioada august 2022 – martie 2023, o reducere voluntară a cererii, cu 15% față de media ultimilor cinci ani, și să aibă unități de depozitare umplute la cel puțin 80% până la 1 noiembrie.
După o discuție aprinsă de o săptămână, statele membre au fost de acord cu angajamentul, care va presupune eforturi majore. Primul pas imediat pentru umplerea depozitului de gaz la nivelurile cerute de Comisie înainte de iarnă este reducerea consumului actual de gaz al Europei. În parte, acest lucru se întâmplă deja din cauza creșterii vertiginoase a prețurilor la gaze, dar este nevoie de mult mai mult. Conform Agentiei Internationale a Energiei (AIE), economiile ar trebui să fie de ordinul a 12 miliarde de metri cubi în următoarele trei luni.
Agentia Internationala a Energiei propune masuri statelor din UE
AIE și Comisia Europeană au abordat criza energetică încă din primele zile ale invaziei Ucrainei. Mesajul este clar: printr-o acțiune oportună și susținută, este posibil să se reducă dependența Europei de importurile de gaze rusești și să se facă acest lucru într-o manieră ordonată, în concordanță cu ambițiile Uniunii în materie de climă.
În acest context, și în urma apelului recent al Comisiei de a reduce consumul de gaze și de a reumple stocarea, apare un nou plan AIE cu cinci acțiuni concrete pe care liderii europeni să le întreprindă imediat pentru o abordare mai coordonată de pregătire pentru iarna care vine.
- Prima acțiune presupune introducerea de platforme de licitație pentru a stimula utilizatorii europeni de gaze industriale să reducă cererea. Consumatorii de gaze industriale pot oferi o parte din aprovizionarea lor pentru compensare, ceea ce poate duce la o mai mare eficiență și competitivitate. Modele de licitație similare au fost dezvoltate în Germania și propuse în Olanda.
- Conservarea energiei este al doilea punct. Aceasta implică reducerea la minimum a utilizării gazului în sectorul energetic, creșterea temporară a producției pe bază de cărbune și petrol și accelerarea desfășurării surselor cu emisii scăzute de carbon, inclusiv a energiei nucleare, care, de altfel, a fost inclusă oficial în Taxonomia Verde Europeană, cu votul final în Parlamentul European din 6 iulie.
- Celelalte trei măsuri propuse de Agentia Internationala a Energiei sunt: îmbunătățirea coordonării între operatorii de gaze și energie electrică din Europa, în special pentru gestionarea stocării; reducerea cererii de energie electrică a gospodăriilor prin stabilirea de standarde; și, în sfârșit, armonizarea planurilor de urgență naționale și europene pentru măsurile de reducere a ofertei și mecanismele de solidaritate.
Masuri nationale acceptate de UE
In cele din urma, depinde de statele membre daca si cum vor reusi sa implementeze aceste masuri pentru a-si reduce dependenta importului de gaze din Rusia. Dar daca AIE si Comisia gandesc politici care sa se potriveasca tuturor intrucat acesta este rolul lor, ca organisme centrale, statele puternice din UE, precum Germania si Franta, isi implementeaza propriile masuri, cum ar fi reactivarea minelor de carbune sau cresterea capacitatii energetice nucleare.
Decizia Germaniei de a amâna retragerea centralelor pe cărbune programate in anii anteriori să închidă și să reactiveze capacitatea de rezervă cu carbune ar putea duce la creșterea emisiilor din sectorul energetic al UE cu 5% în 2023 și 2024, potrivit unui raport al analiștilor publicat de Carbon Pulse. Franta a anuntat o renastere a capacitatii sale nucleare cu inca 14 reactoare nucleare pana in 2050.
In acest context, Romania nu ar trebui sa implementeze doar politicile centrale UE, ci o redefinire a strategiei nationale a energiei, pornind de la resursele variate ale tarii noastre (biomasa, carbune, deseuri etc.), este de dorit in cazul in care se urmareste binele romanilor.
Sursa: Agentia Internationala a Energiei, Comisia Europeana, ICE ECX, Aither Group, Carbon Pulse