Stiri

Piata de carbon – 20.03.2023

Noul mecanism de ajustare a carbonului la frontiera (CBAM)

CBAM (Carbon Border Adjustment Mechanism) va acoperi sectoarele industriale cu emisiile cele mai semnificative: fier, oțel, ciment, îngrășăminte, aluminiu, electricitate, adica aceleasi sectoare care sunt incluse si in Schema europeanza de tranzactionare a emisiilor (EU ETS). Mai mult, noul vot din Parlamentul European din decembrie 2022 a inclus in CBAM și hidrogenul, precum si  alte produse din aval, daca reprezinta importuri în UE.

De asemenea, alte produse vor fi introduse în următorul deceniu in acest mecanism de ajustare al carbonului, având în vedere și emisiile indirecte. Mai precis, Comisia Europeana va evalua includerea unor produse care ar putea fi expuse riscului de relocare a industriilor din UE (carbon leakage), cum ar fi substanțele chimice organice și polimerii,  începând cu 2030. Emisiile indirecte de la instalațiile de producție ar putea face parte din emisiile care trebuie raportate și, în consecință, plătite de companiile importatoare.


 

Doriti sa stiti daca CBAM va afecteaza compania? Contactati-ne!


 

Date de implementare

Din octombrie 2023, importatorii din sectoarele acoperite de CBAM trebuie să fie pregătiți pentru obligațiile lor de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor, iar mecanismul de stabilire a prețurilor va fi lansat în 2026.

Logica crearii acestui mecanism a fost să ofere condiții de concurență echitabile între industriile din și din afara Uniunii Europene, care importa produse in UE, astfel incat ambele sa plateasca un preț similar al carbonului. Un alt scop al CBAM, mai idealist am putea spune, este să crească amb

iția climatică în statele care nu se afla in Europa.

Două chestiuni controversate principale rămân, insa, pentru CBAM:

• Cum vor arăta cu adevărat și cum vor funcționa metodele și schemele de raportare și verificare pentru mărfurile importate? Desi luna octombrie bate la usa, inca nu se cunosc regulile de monitorizare si raportare a emisiilor.

• Cum vor fi compensate sau sprijinite companiile care produc în UE și care trebuie să achiziționeze certificate EUA, dar exporta în țări din afara UE unde nu există reguli sau sunt mai puțin ambițioase fata de cele din UE? Desi acordul climatic de la Paris este unul global, statele isi pot crea propriile scheme de tranzactionare sau taxe pe carbon, care au bine-inteles reguli diferite, unele mai putin, iar altele mai mult ambitioase. Conform Bancii Mondiale, 47 de țări și peste 36 de orașe, state și provincii utilizează deja mecanisme de stabilire a prețului carbonului. Aceste scheme de tarifare a carbonului în vigoare acoperă, in prezent, aproximativ 23% din emisiile anuale de gaze cu efect de seră la nivel mondial.


Screenshot 2023-03-18 at 20.59.30

 Sursa: Banca Mondiala, Carbon Pricing Dashboard si EnergyPost.eu

For English, please press here.

Leave a Comment (0) ↓
CO2 Calculator