Stiri

Piata de CO2 05.11.2019

SUA se retrage in mod oficial din Tratatul de la Paris

Guvernul Statelor Unite a început ieri, 4 noiembrie 2019, retragerea oficială a tarii sale din Acordul de la Paris. Guvernul american a anunțat că a notificat ONU intenția de a se retrage din Acordul de la Paris. În conformitate cu articolul 28 din Acord, retragerea oficializata ieri va intra în vigoare într-un an de la aceasta data. Asadar, declarația președintelui american Donald Trump din iunie 2017 potrivit căreia țara se va retrage din acord cât mai curând posibil a devenit realitate.

Mai mult decât atât, SUA nu este de acord cu abordările Uniunii Europene și Chinei privind Acordul international CORSIA referitor la emisiile din aviatie și am putea asista la o retragere si din acest acord.

In plus, luna trecută, administrația Trump a dat în judecată statul California pentru a închide piața de comercializare a emisiilor de carbon din California, menită să limiteze poluarea aerului, susținând că este neconstituțională, deoarece este condusă în cooperare cu provincia canadiană Quebec. Procesul susține că pactele internaționale, cum ar fi acordul de cooperare in domeniul emisiilor dintre California-Quebec, pot fi convenite numai de guvernul federal.

Sursa: IETA & Carbon Pulse

Piața EU ETS

Piața a tranzacționat în jurul zonei de 25 EUR/certificat EUA în ultimele 3 săptămâni și pare să fie, in continuare, fără direcție. Din acest motiv, vom rămâne neutri în ceea ce priveste următoarea mișcare de preț. Nivelurile importante de rezistență și suport sunt de 24,30 EUR și 26,30 EUR, iar o întrerupere a unuia dintre aceste niveluri ar putea genera volatilitatea crescândă.

Screenshot 2019-11-05 at 16.08.29

Sursa: ClearBlueMarkets

For English, please press here.

Leave a Comment (0) ↓
CO2 Calculator